Deputatul PNL Ionuț Stroe propune organizarea unui referendum prin care craiovenii să se exprime dacă o parte din taxele și impozitele, pe care le plătesc la bugetul local, să se îndrepte către echipa de fotbal Universitatea Craiova, întrucât clubul trece printr-o perioadă financiară dificilă.
Parlamentarul liberal Ionuț Stroe a declarat, joi, într-o conferință de presă, că echipa de fotbal Universitatea Craiova, care trece printr-o situație financiară dificilă, trebuie ajutată de către comunitate.
„Nimeni nu ne-ar ierta dacă am asista pasiv la prăbușirea unui simbol al Craiovei și, de ce nu, al Olteniei, mai ales în anul trecerii în neființă a celui mai înfocat suporter al echipei, poetul Adrian Păunescu (…) Activitatea clubului trebuie să beneficieze de pe urma sprijinului comunității”, a spus Stroe.
Deputatul PNL propune autorităților locale organizarea unui referendum prin care craiovenii să se exprime dacă o parte din taxele și impozitele încasate la bugetul local să se îndrepte spre clubul Universitatea Craiova.
„Este falsă ideea că primăria finanțează clubul. Ea reprezintă comunitatea și interesele comunității. Nu ar fi foarte costisitor și ar fi lămuritor un referendum la nivelul comunității noastre vizavi de modul în care craiovenii pot investi o parte din taxele și impozitele lor în activitatea fotbalistică din municipiul nostru”, a spus Ionuț Stroe.
Vicepreședintele PNL Dolj Ionuț Stroe susține că situația financiară precară a clubului a fost generată de criza economică.
„Pe de altă parte, lipsa de experiență și chiar de profesionalism a conducătorilor și a celor care sunt implicați în acest fenomen, în domeniul atât de delicat cum este managementul unui club sportiv și profesionist. Intențiile cele mai bune ale unor conducători au făcut să se transforme în eșecuri răsunătoare”, a mai spus Stroe.
Parlamentarul liberal consideră că aducerea lui Victor Pițurcă la echipa din Bănie este de bun augur, însă vine într-o situație grea pentru echipă.
„Clubul nostru reprezintă o afacere ca oricare alta, însă are regulile lui specifice. De aceea trebuie să se apeleze la manageri adevărați. Aducerea lui Victor Pițurcă la Craiova reprezintă un prim pas în profesionalizarea clubului. Din păcate, situația este una extrem de dificilă și trebuie să înțelegem cu toții că acest club nu poate trăi din vânzarea de bilete și abonamente sau din drepturile de televizare”, a precizat Stroe.
Managerul echipei Universitatea Craiova, Victor Pițurcă, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că există șanse să nu mai continue din această iarnă la gruparea din Bănie, dacă situația financiară nu se va ameliora.
„Țin de la început să vă spun că avem mari probleme financiare. Datoriile clubului sunt foarte mari și nu știu cum putem ieși din această situație”, a afirmat Pițurcă.
Tot marți, finanțatorul Universității Craiova, Adrian Mititelu, declara că gruparea olteană are datorii mari la bugetul de stat și că este posibil ca formația să nu primească licența pentru sezonul viitor.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER